Implantologie
Dinţii îndeplinesc 3 funcţii: masticaţia, estetica şi fonaţia (sau pronunţia), iar atunci când sunt afectaţi, acest echilibru se pierde.
Implanturile dentare reprezintă cea mai modernă şi eficientă soluţie de înlocuire a dinţilor pierduţi. Acestea arată, simt și funcționează ca niște dinți cu aspect natural. În sine sunt mici stâlpi din titan, pe care medicul le plasează în maxilarul în care lipsesc dintii.
Implanturile diferă ca formă, grosime, producător şi se aleg în funcţie de necesitatea pacientului.
Implanturile dentare au o serie de avantaje față de protezele parțiale fixe convenționale.
-
Rată mare de succes (peste 97% timp de minim 10 ani)
-
Un risc scăzut de carii și probleme endodontice ale dinților adiacenți
-
Îmbunătățirea întreținerii osului în situl edentat
-
Sensibilitate scăzută a dinților adiacenți
Acestea pot fi foarte subţiri şi mici, clasice (cele mai utilizate) dar pot ajunge si la dimensiuni foarte mari cum sunt cele zigomatice.
Implanturi dentare zigomatice au cele mai mari dimensiuni şi se folosesc doar în cazurile speciale şi se înserează deasupra osului maxilar în oasele pomeţilor (oasele zigomatice), de unde şi denumirea implanturilor.
Există trei abordări chirurgicale care sunt utilizate de-a lungul anilor:
În două etape
O etapă
Încărcare imediată.
-
Procedura chirurgicală în două etape plasează mai întâi corpul implantului sub țesutul moale până când osul începe să se vindece (de obicei 2 până la 3 luni pentru mandibulă și 3 până la 6 pentru maxilar).
-
În timpul celei de-a doua etape a intervenției chirurgicale, țesuturile moi sunt reflectate pentru a atașa un element per mucoasă sau bont. Într-o abordare chirurgicală într-o etapă, corpul implantului în os și elementul per mucoasă de deasupra țesutului moale sunt ambele plasate simultan până la maturizarea osoasă inițială.
-
Bontul implantului înlocuiește apoi elementul permucos, fără a fi nevoie de o intervenție chirurgicală secundară a țesuturilor moi. Abordarea de restaurare imediată plasează corpul implantului și bontul protetic la operația inițială, iar restaurarea (în cea mai mare parte tranzitorie) este apoi atașată bontului.