Endodonție
Endodonţia este o ramură de a stomatologiei care se ocupă cu diagnosticarea, prevenirea şi tratarea patologiei pulpare.
Cuvântul endodonţie provine prin alăturarea a 2 cuvinte greceşti : endon– în interior şi odontos – dinte.
Tratamentul endodontic este o succesiune de proceduri terapeutice care are ca scop eliminarea infecţiei de la nivelul pulpei dentare şi protejarea zonelor decontaminate de alte agresiuni microbiene.
Principalele obiective ale tratamentului endodontic sunt:
1. Eliminarea infecţiei
Primul scop este eliminarea factorilor cauzatori. În mod normal, infecţiile pulpare apar datorită evoluţiei cariilor dentare, unde microbii din procesul carios penetrează smalţul şi dentina pentru a ajunge la nivelul pulpei dentare.
Reacţia biologică de apărare a ţesuturilor umane împotriva agenţilor etiologici agresori se numeşte inflamaţie.
2. Protejarea dintelui împotriva altor invazii microbiene
După ce agenţii infecţioşi (sau de altă natură) au fost eliminaţi şi dintele a fost în întregime decontaminat, este vitală protecţia acestuia împotriva altor agresiuni, motiv pentru care, canalele radiculare vor fi „sigilate” cu materiale de obturaţie specifice.
Obturaţia de canal este ultima etapă a tratamentului endodontic. După finalizarea tratamentului endodontic, dintele va fi restaurat cu o obturaţie sau o coroană dentară.